marți, 19 august 2014

Important!

Cum alegem data unei intervenţii chirurgicale


Astrologia medicală se foloseşte de poziţia planetelor pentru a determina momentul optim pentru o intervenţie chirurgicală.

În alegerea datei pentru o intervenţie chirurgicală se observă tranzitele Soarelui, ale Lunii şi ale lui Marte dar şi aspectele lor cu planetele lente: Saturn, Neptun, Uranus şi Pluto.

Soarele reprezintă vitalitatea sau forţa vieţii, şi deoarece vitalitatea este foarte importantă în momentul în care se decide intervenţia chirurgicală, poziţia Soarelui în harta natală este importantă atunci când alegem data operaţiei.
Ptolemeu stabilea condiţiile în care tranzitul Soarelui, în momentul operaţiei, să nu se facă prin semnul care corespunde regiunii anatomice supuse intervenţiei chirurgicale. De exemplu, sugera ca operarea hemoroizilor să nu se facă atunci când Soarele este în Scorpion sau că intervenţia chirurgicală la nivelul pieptului are şanse să nu reuşească atunci când Soarele este în Gemeni. Explicaţia era foarte simplă. Intervenţia chirurgicală efectuată în perioada în care Soarele trece prin semnele care guvernează părţile anatomice asupra cărora se intervine îl va vlăgui pe pacient de energie şi de vitalitate iar recuperarea va fi destul de lungă.
Cel mai bun moment pentru o intervenţie chirurgicală este atunci când Soarele în tranzit este în sextil sau trigon cu Soarele natal şi în acelaşi timp nu este în pătrat sau în opoziţie cu alte planete, mai ales cu Marte şi cu Saturn.
De-a lungul vremii, teoria a dus la observaţii interesante asupra faptului că mulţi copii s-au născut în zilele cu Lună Plină sau în următoarea. Deşi acest fapt nu a clasificat acest lucru drept un fenomen, secole la rând moaşele au fost extrem de ocupate în zilele cu Lună plină! Astăzi avem şi explicaţia dacă ne gândim la creşterea bruscă a tensiunii fluidelor cu impact major asupra lichidului amniotic ceea ce ar grăbi naşterea.
Şi, citând din nou din Ptolemeu, aflăm că intervenţiile chirurgicale nu ar fi reuşite când: Luna tranzitează semnele care guvernează organe vitale cum ar fi Leul care răspunde de inimă, Balanţa care răspunde de rinichi, Săgetătorul care are în grijă ficatul ş.a.; când Luna tranzitează Ascendentul natal al bolnavului deoarece poziţia sugerează scăderea vitalităţii; când Luna tranzitează semnul care guvernează regiunea anatomică ce trebuie operată. De exemplu, nu se vor face intervenţii chirurgicale la nivelul abdomenului când Luna tranzitează semnul Fecioarei, la nivelul capului când Luna trece prin semnul Berbecului sau de amigdale când Luna trece prin Taur; când Marte în tranzit este în opoziţie cu Luna natală sau când Marte se află la 17 grade de Soarele natal. Ambele poziţii semnalează scăderea vitalităţii nativului şi o recuperare lentă post-operatorie.
Influenţa Lunii Pline post-operatorii se poate manifesta prin hemoragii puternice astfel că astrologul va lua în calcul cel puţin o săptămână înainte şi după operaţie să nu se confrunte cu asemenea probleme. 
Iată ce ne sfătuiește Eilleen Naiman și Jane Ridder-Patrick în ce privește alegerea datei pentru interventia chirurgicală, sfaturi, pe care, de afltfel, ni le dau și Ptolemeu, Nicholas Culpaper și William Lilly:

1.       Incercaţi să planificaţi intervenţia chirurgicala cu 5 zile înainte sau la 5 zile după Luna Nouă. În tot acest timp fluidele din organism sunt în stază de reflux, viteza de circulaţie a sângelui este la un nivel mai scăzut, adică sunt şanse minime să se producă complicaţii sau ca rana să supureze.
2.      Să se evite intervenţiile chirurgicale cu 5 zile înainte şi 5 zile după Luna Plină. În tot acest timp fluidele sunt la maxim de viteză a curgerii şi pot avea loc infecţii cu supurări, hemoragii masive sau alte complicaţii.
3.      Ziua în care Luna este fără direcţie este o zi nefastă pentru intervenţiile chirurgicale. Este posibil ca în astfel de zile operaţiile să nu reuşescă, se vor produce complicaţii şi va fi nevoie de o a doua intervenţie chirurgicală.
4.      Evitaţi intervenţiile chirurgicale la acele organe care sunt stăpânite de semne care sunt tranzitate de Lună sau de Soare.
5.      Evitaţi intervenţiile chirurgicale când Luna tranzitează semnele mutabile – Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti.
6.      Planificaţii intervenţiile chirurgicale când Luna tranzitează semnele fixe – Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător. Şansele ca operaţia să fie o reuşită sunt maxime, mâinile chirurgului putând fi asemuite cu mâinile unui violonist iar complicaţiile sunt evitate.
7.      Evitaţi intervenţiile chirurgicale când tranzitul lunii este combustat de Soare sau când Luna în tranzit se află la o distanţă mai mică de 17 grade de Soarele natal.
8.      Evitaţi intervenţiile chirurgicale când Luna în tranzit face pătrat, opoziţie or inconjuncţie cu Soare, Marte, Saturn, Neptun, Uranus sau Pluto din tema natală. Marte, de exemplu în aspecte tensionate cu Luna în tranzit poate provoca sângerări masive ori inflamarea rănii. De asemenea, Saturn tensionat poate provoca probleme cronice sau complicaţii grave.
9.      Încercaţi să planificaţi o intervenţie chirurgicală când Luna în tranzit este în sextil sau trigon cu planete natale, progresate sau cu Venus, Marte  sau Jupiter în tranzit. Sunt aspecte care ajută ca intervenţia să se desfăşoare în condiţii optime. Luna în tranzit, în sextil sau trigon cu Marte va ajuta, de asemenea, ca intervenția chirurgicală să se desfășoare într-un ritm rapid, iar urmele acesteia se vor vindeca rapid, iar în timp aproape că se vor resorbi.
10. Evitați intervenția chirurgicală când Mercur sau Marte sunt retrograde. Mercur retrograd poat induce erori și confuzii. Deşi Marte este planeta chirurgilor, când este retrograd, aceştia tind să nu fie în apele lor, măiestria să nu le fie nici constantă şi nici de încredere, deoarece nu sunt capabili să se concentreze cum trebuie. Şi nu în ultimul rând, Marte retrograd poate sugera şi sângerări serioase şi accidente. Cu Marte retrograd şi Uranus în acelaşi semn, pot avea loc întreruperi ale curentului electric sau creteri de tensiune în reţea, iar bolnavul ori medicul pot fi electrocutaţi.
11.    Marte este foarte important atunci când se pune problema unei intervenţii chirurgicale, deoarece în chirurgie el simbolizează bisturiul. Bine aspectat, Marte simbolizează protecţia într-o intervenţie chirurgicală care va conduce spre un rezultat bun. Dacă Marte este afectat de pătratul sau opoziţia cu Soarele, Luna, Saturn ori Neptun, deja se pune problema pericolului de complicaţie post-operatorie. Un suport astral vine dinspre Pluto dacă este şi el implicat în aspect sau dinspre Marte plasat de asemenea manieră încât energia organismului să fie la maxim încât recuperarea să se facă rapid.

duminică, 6 februarie 2011

Ficatul din perspectivă astrologică

Perechile de planete la care se face referire sunt Soare – Lună, Venus – Marte, Jupiter – Saturn şi Neptun – Pluto. Când există o problemă de sănătate legată de una din planetele din cele patru perechi menţionate mai sus, folosim ca antidot o substanţă care este în stăpânirea planetei opozabile, cum sunt de exemplu, medicamentele (Neptun) care tratează o infecţie bacteriană (Pluto).
Ce facem cu cuplul Mercur - Uranus?  Se pare că nu există o evidenţă specială care să justifice antagonismul celor două planete. În fapt, ele au foarte multe în comun. Amândouă fac multe cu ajutorul mentalului, Mercur reprezentând conştiinţa şi motivul, Uranus - intuiţia. Iar intuiţia nu cred că este un motiv de antiteză pentru simplul motiv că suntem liberi să judecăm cu mintea conştient, subiectul fiind limitat doar de propria noastră conştiinţă.
Cuplul Mercur – Uranus poate fi considerat outsider deoarece reprezintă remediile alternative la problemele sănătăţii. Deoarece amândouă reprezintă mentalul, aceste planete ne arată, ca şi în multe alte predicţii că arta de vindeca începe prin a crede în ea, de aceea atitudinea mentală a unei persoane bolnave este un mare câştig în prognosticarea oricărei maladii evolutive. Aşa că nu aveţi de ce să apelaţi la Mercur sau la Uranus, adică la remediu antagonist, deoarece amândouă ne ajută să rezolvăm o problemele de sănătate.
Deşi se spune că este cel mai important organ care controlează procesele chimice, biochimice şi enzimatice din organism, la ora actuală medicii au început să aibă dubii în această privinţă.
Fiziologic, sute de enzime controlează fiecare părticică din vecinătatea ficatului sau pornesc din ficat să se combine în procesarea tehno-organică. Aceasta este explicaţia de ce hepatita – inflamaţia ficatului în termeni populari şi ciroza – deteriorarea ireversibilă a ficatului sunt boli atât de grave. Deşi ficatul este singurul care purifică şi detoxifică sângele, există alte organe şi alte procese implicate care au grijă ca substanţele să nu ajungă direct în circulaţia sanguină. Înainte de ajunge în marea circulaţie, toate principiile alimentare care trec în sânge din stomac şi din intestinul subţire trebuie să treacă prin ficat prin vena portă.
Jupiter stăpâneşte procesele creşterii şi ale reacţiilor chimice de sinteză şi una din funcţiile ficatului este aceea de a susţine şi a încuraja creşterea. De asemenea, Jupiter guvernează excesele, pe care acesta urmăreşte foarte atent să le ţină sub control.
Fiziologic, lobul posterior este primul responsabil pentru cantitatea mare de substanţe nocive care ajung în circulaţia sanguină, de unde ele pot dăuna organismului. Astrologic, Fecioara are grijă să facă diferenţa (funcţiile ficatului) şi astfel să reducă excesul reprezentat de Jupiter. De aceea, persoanele cu Jupiter în Fecioară nu sunt înclinate spre excese.
Apoi, Jupiter este în exaltare în Rac, semn guvernat de Lună şi care controlează fluidele din organism. Ficatul face legătura cu toxinele prin convertirea lor în substanţe puţin nocive care apoi sunt eliminate prin diluarea cu apa interstiţială (Luna). Venus guvernează rinchii, localizaţi în regiunea aflată sub stăpânirea semnului Balanţei. De notat că ficatul trebuie să conlucreze armonios cu rinichii pentru a elimina toxinele din organism, iar Venus, desigur, este exaltată în Peşti semn guvernat printre altele de Jupiter.
Funcţia majoră a ficatului alături de cea de creştere a organismului, este de conversie a substanţelor toxice absorbite în intestinul subţire în componente mai simple şi mai stabile care apoi să fie eliminate cu uşurinţă prin urină. Multe din alimentele pe care le îngurgităm conţin o cantitate mică de substanţe potenţial dăunătoare. Un exemplu bun este acidul benzoic din merişor care este toxic. Deşi, odată ajuns în ficat acidul benzoic se transformă în acid hipuric, o substanţă puţin nocivă care este apoi eliminată uşor prin urină.  Ficatul nu produce o enzimă anume care să neutralizeze toate substanţele potenţial toxice. Ingestia unei mici cantităţi de alcool metilic poate duce la orbire şi adesea la moarte, din cauză că ficatul nu secretă o enzimă care să protejeze organismul de otrăvire.         
Ficatul, care indiscutabil este guvernat de Jupiter, e format din mai multe părţi numite lobi. Lobul superior sau anterior , în general, se identifică cu Racul, semn in care Jupiter este în exaltare. Lobul posterior este alocat semnului Fecioarei, în care Jupiter este în cădere. Motivul acestei dualităţi este acela că ficatul este localizat atât în regiunea anatomică stăpânită de Rac cât şi în cea stăpânită de Fecioară. Să vedem acum ce informaţii putem obţine de la aceste semne şi de la planetele care le guvernează.
Puncte mijlocii vitale
De foarte mult timp astrologii au remarcat că Mercur are calitatea de a media comunicarea dintre Jupiter – Venus dar şi dintre Saturn - Marte când este vorba despre procesele fiziologice. Mercur este guvernatorul Fecioarei, semn în care Jupiter este cădere. Dar Fecioara stăpâneşte ficatul împreună cu Jupiter, şi amândoi simbolizează modul în care excesul alimentar este controlat de către acesta prin procese caracteristice şi, de asemenea, demonstrează cum excesul de băutură, de exemplu, distruge ficatul. De aceea, fiind foarte sensibil este imperios necesar un control raţional (Mercur – Gemeni – Casa a 3-a) sau autodisciplină ( Saturn) ca antidot la consumul excesiv de alcool. Diluarea alcoolului de către apă (Jupiter şi Neptun exaltaţi în Rac, semnul Lunei care rulează lichidele din organism) ar fi o alternativă. Iată deci, o serie de evidenţe explicate prin demnităţile planetare, care explică şi ne fac să înţelegem chimismul organic.
Este dovedit deja că unele boli sunt ereditare şi extinzând conceptul asupra defectului ereditar, de exemplu, să spune că el se datorează unei enzime care este secretată în cantităţi mai mici decât ar trebui. Pentru ca o asemenea problemă să se regăsească într-o astrogramă, îl analizăm pe Pluto care răspunde de ereditate mai ales dacă acesta face aspecte proaste cu punctele mediane dintre Marte şi Saturn. Când o planetă natală (personală) este localizată la mijlocul drumului dintre Marte şi Saturn (orbul este foarte strâns – 1 grad), procesele vitale sau organele reprezentate de aceasta vor fi viciate, mai devreme sau mai târziu. Cea mai evidentă manifestare este aceea că organul în cauză fie va fi subdezvoltat, fie va funcţiona cu deficienţe.
Alt punct mijlociu critic este pe direcţia Saturn - Neptun. Saturn este în cădere în Berbec care guvernează procesele reglatoare din organism, pe când Neptun care este în cădere în Fecioară, guvernează procesele caracteristice. Organul reprezentat de planeta aflată la jumătatea drumului dintre Saturn şi Neptun va avea probleme de genul fie nu va răspunde întru totul comenzii reglatoare, fie îşi va pierde capacitatea de specializare, fie le va angrena pe amândouă. Aceste manifestări se vor resimţi nu doar în funcţionarea organismului ci şi în personalitatea nativului.
Debutul bolii nu mai ţine de ereditate, acest moment ţine de dezvoltarea individului în timp, în schimb pot apărea semnale despre o posibilă boală în momentele în care este tranzitat aspectul critic. Este vorba, repet despre planeta situată la mijlocul drumului dintre Marte şi Saturn sau dintre Saturn şi Neptun. Punctele mijlocii trebuie calculate cu foarte mare grijă, deoarece fiecare pereche planetară poate avea două asemenea puncte. La fel de adevărat este însă că tranzitul sau progresarea peste aceste puncte cu orbul amintit, pot să nu declanşeze boala.
Jupiter afectat de un Pluto natal poate sugera un defect genetic la nivelul ficatului astfel că el nu funcţionează cum trebuie. Jupiter afectat de Saturn poate însemna  faptul că ficatul nu răspunde atât de rapid cât ar trebui pentru neutralizarea unei substanţe toxice. Un exemplu în acest sens este intoleranţa la alcool a unor nativi care se manifestă prin intoxicaţie alcoolică. De asemenea, Jupiter afectat de Saturn (probleme de cristalizare) poate sugera adesea pietrele la fiere. Sau Jupiter afectat de Neptun poate sugera incapacitatea funcţiei hepatice de a identifica substanţa toxică ajunsă în organism.   
                                      Tranzite şi progresii
Dacă progresarea sau tranzitarea pătratului, opoziţiei sau a quincunxului cu Marte reprezintă adesea procesele inflamatorii, la Jupiter poate semnala hepatita. Progresarea sau tranzitarea pătratului, opoziţiei sau quincunxului Saturn - Jupiter poate arăta un ficat steatic, adică foarte gras şi să nu uităm cu ultimul guvernează ficatul. Pătratele şi opoziţiile sunt uşor de văzut de astrologi, mai atent trebuie lucrat cu quincunxul sau inconjuncţia care adesea sunt factori majori declanşatori.
Tranzitul sau progresia lui Jupiter peste punctul median dintre Marte şi Saturn poate semnala mai exact oprirea sau stagnarea bruscă a unor importante funcţii jupiteriene, pe când un tranzit sau o progresie a lui Jupiter peste punctul median dintre Saturn şi Neptun poate sugera că temporar atât funcţia reglatoare cât şi ce specifică a ficatului nu vor funcţiona cum trebuie. Iar acest lucru se va resimţi destul timp în organism după ce tranzitul a trecut.
S-a observat, de asemenea, în cazul ficatului că boala se manifestă diferit, de la individ la individ şi că efectele tranzitelor sunt diferite şi ele. Să luăm exemplul răcelilor şi gripei care sunt extrem de comune. Unii oameni sunt efectiv trântiţi la pat şi zac câteva zile atunci când  fac gripă. Alţii se recuperează rapid. Unii oameni care au făcut hepatită stau la pat luni de zile, alţii se recuperează în câteva săptămâni. De ce se întâmplă toate acestea? Din motive cât se poate de serioase.
Mai întâi că abilitatea de recuperare a organismului este susţinută de forţa vitală simbolizată de Soare. Toţi cei care au Soarele în casă angulară, în sepcial în Casa 1, se recuperează foarte repede. Ei au o energie interioară imensă care îi face rezistenţi la boală. Cei care au Soarele în casă cadentă, în special în Casa a 6-a sau a 12-a, au nevoie de o lungă perioadă de recuperare deoarece nu dispun de energie şi de rezistenţă atât de mari.
Un al doilea factor este semnul în care se găseşte planeta care reprezintă zona afectată sau organul. Cei care au Jupiter în oricare din semnele Săgetător, Peşti sau Rac (cele mai bune trei poziţii ale lui Jupiter) au şanse mult mai mari de a se recupera când au Jupiter afectat. În schimb cei care au Jupiter în Gemeni, Fecioară sau Capricorn au nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare şi sunt mult mai susceptibili la afecţiunile tipice lui Jupiter.
În sfârşit, dacă luăm în considerare susceptibilitatea la boală, nu putem să nu ţinem cont de casa în care se află planetele. Planetele natale aflate în Casa a 6-a sau a 12-a indică de regulă potenţiale probleme de sănătate. De exemplu, o persoană cu Jupiter afectat în Capricorn şi în Casa a 6-a are şanse mult mai mari să se confrunte cu probleme hepatice decât o persoană  care are într-adevăr Jupiter afectat în Capricorn dar semnul este în altă casă. Casa a 6-a indică boala acută, care se manifestă deodată şi care necesită un tratament rapid, iar Casa a 12-a, boala cronică care reclamă nu odată spitalizarea îndelungată.
Dar să analizăm câteva cazuri:

Ciroză hepatică
Adrian P., 9.10.1954, Beiuş, 12:20 pm 

Subiectul a consumat mari cantităţi de alcool, în diverse etape din viaţa sa, cu precădere în tinereţe.

Ascendentul este în Săgetător la 19 gr 11. Stăpânul Ascendentului, Jupiter este în Rac la 27 gr 36. Deşi Jupiter în Rac este exaltat, faptul că face parte dintr-o configuraţie tip Careu în T, îl secătuieşte de putere (pătrat cu Neptun, opoziţie cu Marte şi Chiron).

În Rac, pe pragul dintre Casa a 7-a şi Casa a 8-a, este conjuncţia Jupiter (ficatul) – Uranus (care a acţionat ca factor declanşator) la 27 gr 25. Şanse  foarte mari de recuperare ar fi fost dacă nu era şi Uranus acolo. Periodic, tranzitul peste această planetă făcea ca nativul să consume cantități mari de alcool.



Această conjuncţie era în opoziţie cu o altă conjuncţie puternică, Marte – Chiron (terapiile alternative, tămăduire altfel decât prin metoda alopată, avertismentul că boala poate acţiona galopant.)

Venus (răspunde de zaharurile din organism, substanţe care iau parte activ la procesul de metabolizare a alcoolului) şi ea în Scorpion la 25 gr 29 este în exil şi atacată puternic de pătratul cu Pluto, pe de o parte stăpânul Scorpionului, iar pe de alta a Casei a 8-a în care se află.

Marte este în Capricorn, la 22 gr 25, în exaltare iar faptul că este implicat în două aspecte foarte grele, cu Neptun şi cu Jupiter conjunct cu Uranus (Careul în T amintit) şi cu Soarele (pătratul între două planete de Foc este exploziv) îl face să acţioneze cu foarte mare virulenţă.



Cum spuneam mai sus, cele doză conjuncţii fac parte dintr-un careu în T în care Neptun este focarul. Neptun în Casa a 10-a, în 25 gr 25, pe celebra Via Combusta, arată că subiectul este luat în evidenţă medicală şi încearcă să ţină boala în frâu, dar în acelaşi timp arată dependenţa de alcool. Tot în Casa a 10-a se află şi Saturn, la 8 gr 57 Scorpion întăreşte ipoteza dependenţei de alcool dar şi ideea de lungi perioade de abstinenţă.
Apoi, prin poziţia sa, Neptun acţionează şi ca punct mijlociu între Jupiter – Uranus şi Marte – Chiron.

Punctul Mijlociu dintre Marte şi Saturn (cei doi malefici) este la 8 gr 15 Săgetător arată că, prin reflex polar, organismul nativului era predispus pneumopatiilor. Într-adevăr, fumător înrăit, acesta pe lângă tusea tabacică se pare că suferea şi de o bronşită cronică (Săgetătorul este unul din braţele Axei Respiratorii).

Dacă facem progresia, în primul rând vom observa crucea în semne cardinale care se formează. Unul din braţele acesteia implică axa de nutriţie, Rac – Capricorn (mod de alimentaţie defectuos, preferinţa pentru anume elemente cum este alcoolul).

Din Casa a 8-a malefica Pluto păstrează pătratul cu Venus, planetă care, după cum bine ştim, este răspunzătoare printre altele, de bolile ficatului dar şi de metabolizarea zaharurilor.

Deşi în casele de boală, a 6-a şi a 12-a din tema astrală nu sunt planete, în harta progresata în Casa a 12-a apare Jupiter tanzit care face pătrat cu Luna natală, repercusiuni ireparabile de pe urma viciului și opoziție cu Soarele tranzit prin Gemeni – insuficiența respiratorie.

De asemenea, Ascendentul progresat face pătrat cu Pluto natal și cu Saturn tranzit, două planete puternice într-o casă de finalitate, ceea ce semnifică vitalitate şi imunitate scăzută, metabolism profund modificat cu incapacitatea de a mai asimila substanţele nutritive, inclusiv oxigenarea celulară.

Luna progresată, aflată în Pești (07 gr 06) conjunctă cu Nodul Nord progresat aflat tot în Pești (11 gr 22) și deci în opoziție cu Nodul Sud din Fecioară, confirmă cronicizarea alcoolismului (semnul Pești fiind adesea implicat în alcoolism), dar și faptul că în momentul decesului, organismul nativului era extrem de slăbit imunitar.

Quincunxul Pluto natal (Leu, 26 gr 48) - Marte progresat ( 16 gr 36, Berbec), pe Axa Casa a 2-a (Marte) - Casa a 8-a (Pluto), este o opoziţie greu de suportat care de altfel a şi indus finalitatea.

  Pluto (26 gr 48 Leu) era conjunct cu steaua fixă Alphard (26 gr 36)  care are calităţi saturniene şi marţiene şi care este implicată în moartea prin sufocare. Configuraţia a fost pur şi simplu dinamitată de opoziţia Soare natal -  Marte tranzit, o planetă de Foc în opoziţie cu un semn de Foc și Soare tranzit – Jupiter tranzit pe axa Caselor 6 – 12, cu Jupiter în Casa a 12-a. Moartea persoanei s-a produs ca urmare a unei insuficienţe respiratorii generată de o pneumonie gravă pe fondul unui alcoolism cronic degenerat în ciroză.


Ciroză hepatică

Dragoş Constantin Z., 31.08.1967, 13:30, Ploieşti

Iată un caz tipic de alcoolism ereditar urmat de ciroză hepatică. Persoana consumă băuturi alcoolice de aproape 20 de ani iar după divorţ nu există zi în care să nu fi băut circa 1 l alcool. Atât tatăl cât şi bunicul dinspre tată au fost alcoolici. Este în evidenţă medicală pentru boală.

                În primul rând este de remarcat aglomerarea de planete din Fecioară ( 6) care creează tensiuni serioase la nivelul Axei Imunitare (consumul de alcool duce la bulversarea funcţiei hepatice şi la o sensibilizare a ficatului şi a pancreasului). Şi fiind vorba despre Fecioară semn extrem de implicat în nutriţie este clar că această funcţie este la rândul său implicată.

Ascendentul este în Săgetător la 6 gr 22.
 Stăpânul Ascendentului, Jupiter (20 gr 28 Leu) se află în Casa a 8-a, primul semn că funcţia de nutriţie a ficatului este destabilizată. Jupiter face o serie de aspecte stresante cu Marte (23 gr 50 Scorpion, în domiciliu) – viciul care lucrează intens, violent -  nativul a fost de 2 ori în comă alcoolică, mai ales că Marte este în Casa a 12-a – cronicizarea viciului, şi cu Neptun ( 21 gr 47 Scorpion) – intoxicarea organismului. Pe de altă parte, poziţia lui Jupiter în Leu indică şi o slăbiciune cardiacă indusă de consumul exagerat de alcool.

Soarele în Fecioară (7 gr 22) este în pătrat cu Ascendentul. Tot Soarele este conjunct cu Venus retrogradă (4 gr 52 Fecioară), cea care răspunde de metabolizarea zaharurilor în organism şi care, bineînţeles, este şi ea în pătrat cu Ascendentul, dar și cu Mercur (13 gr 51) care face opoziție cu Chiron conjunct cu Fundul Cerului. Aspectul ultimului – lipsa voinței, indică că viciul este moștenire de familie. Și tatăl, dar mai ales bunicul dinspre tată, au fost mari consumatori de alcool.

Luna, stăpâna tuturor fluidelor din organism, este în Rac, la 15 gr 10 şi în domiciliu, doar că funcţia ei este denaturată de pătratele pe care le face cu Saturn (11 gr 28 Berbec, retrograd) şi Pars Fortunae (16 gr 36 Balanţă), deci pe nimeni alta decât Via Combusta). Interesant acest arc care se întinde de la 15 gr Balanţă la 15 gr Scorpion. Apare frecvent implicat.

Mercur (13 gr 51 Fecioară) este şi el în pătrat cu Ascendentul, semn că viciul domină dar anunţă şi lipsa de voinţă a persoanei. Apoi, predispune la colite şi diaree de pe urma ingerinţei de alcool, tulburări organice confirmate de nativ.

Pe lângă conjuncţia cu Neptun, Marte face un seschipătrat (135 gr) cu Saturn aflat în Berbec, semn stăpânit de Marte, şi în care Saturn este în cădere. Aflându-se într-o casă puternic susţinută vibraţional, Casa a 4-a – Casa familiei, aş spune că viciul este moştenit, mai mult atenţionează asupra scăderii alarmate a sistemului imunitar. Marte predispune, în poziţia care o are, şi la glicozurie (pierderea zahărului prin urină) dar şi la acumlări de toxine în colon.

Uranus ( 22 gr 42 Fecioară) este conjunct cu Pluto (19 gr 57 ,Fecioară) – susţine dependenţa de alcool şi anunţă diverse tulburări intestinale. Opoziţia cu Kiron conjunct cu Fundul Cerului, avertizează asupra acestui viciu încă din momentul naşterii.



Punctul mijlociu dintre Marte şi Saturn, este la 2 gr Vărsător iar dintre Saturn şi Neptun la 3 gr 20 în acelaşi semn al Vărsătorului, deci este posibil ca dependenţa de alcool care a dus la dus la evoluţia letală să se fi produs când una din planetele grele a tranzitat aceste puncte.

Ascendentul ( 8 gr 40 Săgetător) este conjunct cu Antares, stea fixă care are calităţi marţiene, jupiteriene şi mercuriene subliniază accesele de violenţă după consumul de alcool.
Soarele (7 gr 23 Fecioară) este conjunct cu steaua fixă Alioth (8 gr 09 Fecioară), stea cu calităţi marţiene – distrugerea ireversibilă a ficatului (în context).
Luna este conjunctă cu steaua fixă Canopus care are calităţi jupiteriano - saturniene, arată malignizarea, instalarea cirozei hepatice.



Steatoză hepatică
Emilian S., 06.09.1954, 16:00, Oradea

În urmă cu douăzeci de ani medici l-au diagnosticat cu steatoză hepatică. Tatăl şi un frate decedaţi, primul cu cancer de pancreas, al doilea cu ciroză hepatică ca şi mama de altfel. Din câte îşi aminteşte şi bunicul dinspre tată a fost bolnav de ficat. Deci ereditate încărcată. Cu toate acestea Casa a 4-a a familiei este...goală în momentul nașterii.
Asendentul este în Capricorn (8 gr 56) semn de mare rezistenţă la boli. Totuşi semnul este implicat în evoluţia insiduoasă a bolilor digestive, iar ficatul face parte din sistemul digestiv. Mai poate fi vorba şi despre probleme imunitare şi anume despre un dezechilibru între celulele albe şi cele roşii.

                Saturn, stăpânul temei natale, este în Scorpion (5 gr 34). El face o conjuncţie strânsă cu Mijlocul Cerului (9 gr 06), cu Venus (29 gr 37, Balanță) şi cu Neptun (24 gr 17 Balanţă). Conjuncţia cu Mijlocul Cerului arată ca pacientul s-a dus destul de târziu la medic.

Soarele este în Fecioară în Casa a 8-a(13 gr 26). Încă o confirmare a îmbolnăvirii ficatului care implică de această dată Axa imunitară prin semnul Fecioarei în care se află Soarele.

Luna este în Săgetător, în Casa a 12-a(25 gr 18). Disfuncţia hepatică tulbură şi funcţionarea celorlalte organe cum sunt vezica biliară sau intestinul subţire, de exemplu. Secreţia de bilă este foarte lentă şi greoaie, fapt confirmat de medici. Poziţia în Casa a 12-a vorbesşte despre cronicizarea bolii.

Mercur este în Fecioară (27 gr 05), în Casa a 8-a. Atenţionează că la un moment dat poate fi implicată în procesul de boală şi intestinul gros iar pătratul cu Marte sugerează că acest lucru se va produce violent şi deodată.

Venus este în Balanţă și în grad aneretic vorbeşte despre alterarea procesului metabolic nu doar prin poziţia în Balanţă. Odată, prin pătratul pe care îl face cu Jupiter (22 gr 42) şi cu Uranus ( 26 gr 16) din Rac. Conjuncţia cu Neptun care arată şi ea că este vorba despre intoxicarea ficatului dar şi de încetinirea proceselor fiziologice la acest nivel pri diminuarea secrețiilor biliare și pancreatice. De asemenea, vorbeşte despre consumul exagerat de dulciuri şi de sucuri din comerţ, fapt confirmat de persoana în cauză. Mai mult, Venus este asociată cu fermentaţia îşi confirmă încă odată veridicitatea deoarece persoana suferă şi de o colită de fermentaţie cronică.

Marte ( 4 gr 56) în Capricorn, în Casa a 12-a, arată că repetat persoana face crize de colică biliară, crize cărora nu le-a dat importanţa cuvenită.

Jupiter în Rac este exaltat, dar din punct de vedere astral are ficatul în stăpânire şi semnalează tulburări hepatice prin hipertrofierea ficatului. În schimb, configuraţia în care este implicat, pătratul cu Neptun, este cea care arată ce se întâmplă. De fapt ne aflăm în faţa unui Careu în T, al cărui focar este Neptun, iar Jupiter conjunct cu Uranus fac opoziţie cu Chiron.

Uranus în Rac atenţionează asupra problemelor imunitare la nivelul organelor stăpânite de Rac prin spasme biliare și intestinale violente.

Neptun în Balanţă este peregrin şi semnalează dezechilibrul splinei cu impact asupra sistemului imunitar. Ori splina este stăpânită de Saturn care este şi stăpânul temei natale.

                Casa a 12-a, Casa bolilor cronice este activată de prezenţa lui Marte a cărui efect polar se resimte la nivelul Casei a 6-a, Casa bolilor acute, în Rac, prin pusee însoţite adesea de febră,de vărsături și chiar dureri.

Punctul mijlociu Marte – Saturn este la 1 gr 11 Săgetător, deci ficatul este cel mai sensibil punct.
Venus ca punct mijlociu SaturnNeptun, punctul de boală, arată cronicizarea disfuncţiei de metabolizare a zaharurilor cu depuneri de grăsimi la nivelul ficatului şi a pancreasului.



Să mai remarcă şi o serie de aspecte minore cum sunt: septilul dintre Marte - Neptun - intoxicarea ficatului se resimte periodic prin erupţii în special la nivelul feţei; septilul dintre Saturn - Pluto dar şi quincunxul dintre Pluto - Nodul Nord, pote sugera că există o predispoziţie ereditară pe linie paternă; novilul dintre Soare şi conjuncţia Jupiter – Uranus, tulburările digestive adiacente. 


Colecistită cronică

Edwiga I., 01.11.1958, 06.30, Beiuş

De la 15 ani, Edwiga are probleme cu colecistul, după 40 de ani însă acestea s-au acutizat încât într-un final (2006) a făcut operaţie şi i s-a scos colecistul.

Ascendentul este în Balanţă (29 gr 41), grad aneretic, care răspund printre altele și de ficat și pancreas.

Stăpânul Ascendentului şi implict a Casei a 12-a, Casa de boală cronică este Venus aflată în Scorpion (5 gr 38). În Scorpion, Venus este în exil şi semnalează acumulări de toxine, mai ales la nivelul intestinului gros şi a colonului prin tulburarea funcţiei de absorbţie ca urmare a secreţiei insuficiente de enzime digestive, iar la nivelul ficatului de acizi biliari. Avem de a face cu un adevărat lanţ al slăbiciunilor deoarece şi Venus reprezintă proasta metabolizare a substanţelor nutritive şi a carbohidraţilor.
  Pe de altă parte, este de remarcat aglomerarea de planete de pe axa reproductivă, Taur – Scorpion în Scorpion. Am spune că ne aflăm în faţa unor probleme ginecologice. Într-adeăr există şi acestea şi au fost dobândite de-a lungul timpului, adevărata problemă rămâne, cum spuneam, insuficienta secreţie de acizi biliari, mai ales că Ascendentul este foarte puternic din punct de vedere energetic. Argumentele în favoarea acestei ipoteze sunt: conjuncţia Venus – Jupiter (11 gr 16 Scorpion), colecist leneş; conjuncţia Venus – Soare (8 gr 15) – tulburările de metabolizare a susbstanţelor nutritive cu alterarea vitalităţii; conjuncţia Venus – Neptun ( 4 gr 39 Scorpion, armonic) – dependenţa de calmante care duce la intoxicaţie la un moment dat. Toate aceste conjuncţii realizându-se pe nimeni alta decât celebra Via Combusta. 

Soarele în Scorpion (8 gr 14), în Casa 1, casă foarte energică mai anunţa prezenţa colitei prin inflamarea colecistului. Împreună cu Jupiter, astrul diurn reprezintă focarului unui Careu în T, în care este implicat Uranus din Leu (16 gr 10) – crizele debutează pe neaşteptate, şi Chiron din Vărsător (o soluţie de prevenire a crizelor este naturopatia –ceaiurile de plante).

                Luna este în Gemeni (28 gr 10), în Casa a 8-a, atenţionează asuăpra consumului exagerat nu doar de calmante ci şi de medicamente colecistokinetice. Opoziţia cu Saturn, precum şi quincunxul cu Soarele şi Jupiter (folosirea unor medicamente, pentru alte boli, care au efect blocant asupra secreţiei de bilă) şi semipătratul cu Uranus ( fluxul secreţiei biliare se bloca pe neaşteptate), sunt aspecte care atenţionează la rândul lor, asupra proastei funcţionăr a veziculei biliare şi că acestă malfuncţie a fost declanşată în adolescenţă, Edwiga spune că de la 15 ani, şi că debuşeul s-a produs prin blocaj biliar urmat de intevenţia chirurgicală în regim de urgenţă.      

                Marte, stăpânul Berbecului în care cade Casa a 6-a, se află în Casa a 8-a ( în domiciliu) în Taur (29 gr 06 retrograd), grad aneretic. Faptul că în semnul Taurului este în exil iar în Casa a 8-a este în domiciliu şi retrograd, face ca Marte să se comporte belicos şi violent. Pluto, celălalt stăpân al Casei a 8-a este în Fecioară (3 gr 54) - răspunde de digestia la nivel intestinal şi de vezicula biliară împreună cu Racul, în Casa a 10 casa intervenţiilor chirurgicale printre altele. Dizarmonia dintre cei doi stăpâni ai Casei a 8-a se reflectă printr-un colecist malformat, posibil septat congenital (de altfel, generaţii întregi s-au născut cu această problemă!!) care într-un final va ajunge să fie scos (2006).

Punctul mijlociu dintre malefici, Saturn – Marte este la 18 gr 30 în Peşti, deci pe Axa imnitară care explică sensibilitatea la anumite medicamente şi că suferinţa s-a declanşat pe fondul unei hipersensibilităţi moştenite (punctul mijlociu cade în Casa a 4-a, casa familiei, a eredităţii).
Punctul mijlociu de boală Saturn – Neptun este la 29 gr 58 Săgetător şi indică disfuncţia hepatică.

                Interesant este că Edwiga mi-a povestit cum pe masa de operaţie (laparoscopie) la un moment dat s-a produs o creştere a intensităţii curentului electric, deci a fost curentată şi a făcut stop cardiac. Ce am găsit? Luna conjunctă cu steaua fixă Betelgeusa (28 gr 04 Gemeni) care printre altele, prin calităţile sale mercuriano-marţiene, avertizează asupra pericolului de...electrocutare iar conjuncţia lui Jupiter cu Gema (11 gr 32 Scorpion) asupra pericolului de intoxicaţie medicamentoasă.



Microlitiază biliară
Doina – Cora E., 15.09.1972, 06:30, Bucureşti

La 30 de ani Doina era operată şi îi era scoasă vezicula biliară plină de micro-calculi. Din spusele ei, suferea de probleme biliare din copilărie după ce la 9 ani a făcut hepatită virală.

Ascendentul este în Fecioară(28 gr 24) pe axă imuniară, deci o digestie problematică.

Mercur, stăpânul temei natale este în domiciliu, în Fecioară (18 gr 18), în Casa a 12-a, casa bolilor cronice, casă cadentă, slăbită energetic.  El este conjunct cu Marte (19 gr 51) – intervenţia chirurgicală şi cu Soarele – tulburări digestive prin insuficienţă biliară.
 Tripla conjuncţie este focarul unui Careu în T între: Saturn (20 gr 19 Gemeni) – probleme în metabolizarea unor acizi şi minerale, mai ales calciu, care s-au agregat sub forma de microcalculi şi Jupiter în Săgetător (29 gr 09), grad aneretic, conjunct cu Fundul Cerului – arată că la nivelul ficatului se produc toate relele dar mai ales, arată că ele sunt ereditare. Într-adevăr o bunică şi tatăl nativei au suferit de colecistită cronică (Jupiter se află în Casa a 4-a).

Casa a 6-a este în Peşti. Ambii guvernatori, Jupiter şi Neptun (2 gr 45) sunt în Săgetător. Pe când Jupiter este în domiciliu(este şi stăpânul semnului Săgetător), Neptun este exaltat. Cum însă ei fac parte din Careul în T amintit mai sus, acutizează problemele la nivel hepatic.



Reflexul polar al lui Marte din Casa a 12-a în opoziţie cu Marte în tranzit, indică intervenţia chirurgicală în regim de urgenţă prin blocarea canalului coledoc cu un microcalcul. Implicarea Axei Imunitare mai arată şi incapacitatea organismului de a produce celule limfocitare din clasa B şi T implicate în rezistenţa organismului la atacurile de boală.

 Luna este în Săgetător (15 gr 42) în opoziţie cu Saturn – încetinirea procesului de secreţie la nivelul ficatului.

Conjuncţia lui Marte cu steaua fixă Denebola (20 gr 57, Fecioară) care are calităţi  uraniene, arată că vezicula bilară se contracta spastic.

Punctul mijlociu dinte malefici, Marte - Saturn este la 14 gr 30 Leu - reflexul cervical şi lombar a durerii din timpul crizelor. Iar punctul mijlociu de boală dintre Saturn - Neptun este la 1 gr 31 Fecioară indică tulburările digestive.


vineri, 28 ianuarie 2011

Despre tulburările digestive

Puțină anatomie...

            Tulburările digestive sunt cele mai frecvente boli ale tractului digestiv.  Ele pornesc de la o simplă dispepsie (senzaţie de disconfort digestiv, care apre după ce mâncăm) sau gastrită (inflamaţia membranei care căptuşeşte stomacul) , colite (procesele inflamatorii ale peretelui intestinului gros, consecinţă unor afecţiuni infecţioase acute specifice -bacteriene, virale, parazitare sau afecţiuni nespecifice inflamatorii sau infecţioase - dentare, amigdaliene, rinofaringiene, colecistice, genitale, ulcerele (atât gastric cât şi duodenal) şi peritonita (inflamarea peritoneului, membrană seroasă subţire care căptuşeşte peretele cavităţii abdomenului şi acoperă organele cuprinse în această cavitate).
Procesul digestiei începe în gură, la nivelul dinţilor şi al mestecării alimentelor, de aceea problemele dinţilor şi cariile sunt adesea implicate în declanşarea problemelor digestive.
Astrologic, sistemul digestiv în întregime, este guvernat de Fecioară și de semnul polar Pești. Stomacul este sub stăpânirea Racului, intestinul subțire ține de Fecioară, duodenul (legătura dintre stomac și intestinul subțire) de Pești, iar colonul de Scorpion.
Problemele din această regiune pot fi observate prin aspectele pe care le fac Saturn sau Marte din Rac cu Soarele, Luna sau Ascendentul. Aceste persoane, de regulă sunt foarte sensibile și timide, emoțiile puternice având impact dur asupra digestiei. Saturn în Rac, de exempl, poate sugera insuficiența acidului clorhidric care intră în componența sucului gastric și care duce adesea la gastrite dar mai ales la ulcere.
Marte în Rac, poate sugera excesul de acid clorhidric, deci aceste persoane trebuie să fie atente la ceea ce mănâncă. Marte stăpânește mușchii și cu el în Fecioară sau Pești, musculatura intestinelor poate fi afectată ceea ce poate conduce la constipație (unul din simptomele constipației este coordonarea dificilă a impulsului nervos motor și implicit a mușchilor în cauză) sau dimpotrivă alte neplăceri cum ar fi spasmele musculare. Marte în Fecioară sau Pești în aspecte grele cu Soarele, Luna, Saturn, Uranus sau Neptun este semnătura astrală pentru ulcerul duodenal. Saturn în Fecioară sau Pești poate aduce alte complicații.
Ulcerul  gastric se poate vedea la cei care suferă de această boală, prin poyiția și aspectele lui Marte sau a lui Saturn în Rac.
Gastritele (inflamarea membranei care căptușește stomacul în interior) pot duce la ulcer, tulburări digestive provocate de acumularea de toxine, se recunosc prin conjuncția Soarelui sau ale Lunii cu Marte aflat în Rac.
Problemele colonului și ale intestinului gros pot fi observate când semnul Scorpionului este implicat prin aspecte dure sau Pluto extrem de puternic în tema natală. Soarele, Luna, Ascendentul, Marte sau Saturn în Scorpion în aspecte grele cu Marte sau Pluto este adesea, semnătura astrală pentru colite - de fermentație, de putrefacție ș.a.
În cazul peritonitelor (inflamația membranei care protejează cavitatea abdominală) găsim adesea Soarele, Luna și pe Marte în Fecioară în aspecte tensionate cu Saturn, Uranus, Neptun sau Plut0.

Deci , să recapituălm....

·         Glandele salivare, mucoasa membranei care căptușește limba, gura și buzele, amigdalele, căile respiratorii care se deschid în spatele palatinului sunt guvernate de Taur.
·         Stomacul și pilorul sunt în stăpânirea Racului.
·         Peritoneul, intestinul subțire, vezicula biliară și canalele prin care aceasta își deversează produșii biliari sunt sub semnul Fecioarei.
·         Ca și splina, ficatul este derivat din mugurele duodenal dar are dublă guvernare: Fecioara și Săgetătorul pentru că derivă și din mugurele mesodermului. Posibil acesta să fie raționamentul pentru care ficatul și artera care îl irigă, precum și elementele care formează sângele și măduva osoasă, să fie asociate lui Jupiter. Un alt coguvernator este Mercur care veghează la inervația ficatului. Totuși, un lucru este sigur, din punct de vedere anatomic, această glandă complexă, cum spuneam mai sus este guvernată de Fecioară și de Săgetător, semne, stăpânite la rândul lor de...Mercur și Jupiter!
·         Tot din mugurele duodenal s-a format și pancreasul, tot o glandă mixtă, și canalele prin care acesta își deversează produșii în sânge. În schimb Insulele lui Langerhans, care secretă insulina, sunt stăpânite de Taur.
·         Scorpionul stăpânește intestinul gros care include rectul și sfincterul intern al anusului (sfincterul extern este guvernat de Vărsător deoarece este un mușchi voluntar acționat prin reflex), cecumul și apendicele vermiform.

 Percepţia asupra modului de alimentaţie

        De mai bine de cinci ani s-a remarcat şi în Europa, creşterea interesului pentru rolul grăsimilor alimentare în cadrul regimurilor de menţinere a greutăţii ca o condiţie a stării de sănătate. Motivul era clar şi cu dublă trimitere:  accesul cititorilor la aceste informaţii prin mijloacele mass-media pe de o parte, şi numărul tot mai mare al celor interesaţi de starea de sănătate, pe de alta. Mulţi nutriţionişti au apărut pe posturile naţionale de televiziune, alţii au semnat articole în diverse publicaţii uşor accesibile publicului sau cărţi care s-au transformat în adevărate lovituri de box – office şi au dus la organizarea a nenumărate seminare de profil peste tot în lume, dar mai ales a dus la schimbarea percepţiei asupra modului de alimentaţie.
Regimurile bogate în grăsimi au fost relaţionate cu creşterea alarmantă a diabetului la adulţi din anii 30, a bolilor de inimă din anii 50 şi mai recent, cu coroborarea cercetărilor efectuate peste tot în lume, în urma cărora a rezultat că acestea regimuri sunt factori cauzatori ale diferitelor forme de cancer, mai ales a celui de sân şi de colon.
Exemplul cel mai elocvent este creşterea de la 30 la 80 % a obezităţii în rândurile populaţiei lumii considerate supercivilizate. Cercetările au relevat că majoritatea acestora au o alimentaţie bogată în grăsimi animale în defavoarea multor acizi graşi esenţiali. Şi faptul este cu atât mai îngrijorător cu cât obezitatea face ravagii printre tineri.
Acest interes s-a concentrat mai cu seamă asupra colesterolului conţinut de diverse alimente. Această atitudine a deschis uşor, uşor drum ideii că grăsimile au un impact negativ asupra sănătăţii. Toate acestea erau cunoscute la mijlocul anilor ’70, dar interesul public asupra ideii că sănătatea este o responsabilitate personală nu s-a încetăţenit decât de pe la mijlocul deceniului 9.
Conjuncţia lui Uranus cu Neptun şi Saturn în tranzit în Peşti, din perioada 1993 – 1996. au fost indicatorii conştientizării colective în ce priveşte grăsimile consumate şi metabolizarea acestora, informaţiile privind nutriţia şi a nevoii unui regim de viaţă şi alimentar sănătos.
Majoritatea astrologilor sunt de acord că Neptun este asociat şi cu băuturile alcoolice dar şi cu alterarea stării de conştienţă sub influenţa acestora. Altfel spus, alcoolul (Neptun) este rapid metabolizat în organism, creează un exces (Jupiter) de energie disponibilă care va fi stocată sub formă de grăsimi (Jupiter / Neptun), în afara caloriilor consumate. Se consideră că Jupiter sporeşte sau intensifică orice aspect iar cei care depăşesc greutatea normală precis au un Jupiter dur aspectat în harta natală.
Chiar şi, persoanele masive, cu masă musculară bogată, deşi nu sunt grase, se regăsesc în aspectele lui Jupiter. Unul din aceste indicii este aspectul puternic dintre Jupiter şi Marte sau Jupiter conjunct cu Soarele sau cu Ascendentul. Aceste aspecte receptoare ale unor tranzite obişnuite sugerează activitatea fizică intensă care susţin dezvoltarea musculaturii.
Jupiter conjunct cu Luna poate da indicii asupra unei persoane cu un apetit crescut, nicidecum că ar fi vorba despre alimente bogate în grăsimi.
În orice caz, când Jupiter este în relaţie cu Neptun, de regulă nativul este mai plinuţ ori are probleme cu alcoolul sau îi plac dulciurile care conţin, după cum ştim, grăsimi şi zaharuri. Acestea sunt asociate cu acumularea. Deşi mulţi mănâncă dulciuri sau alimente grase, nu am auzit de cineva care ar mânca prea multă salată. Evident, prezenţ unor aspecte stresante între aceste planete – Jupiter, Luna sau Neptun, atenţionează asupra posibilităţii ca la un moment dat persoana în cauză să aibă probleme cu greutatea, cu colesterolul, cu ficatul ş.a., dealtfel un nativ Săgetător (ficatul) care are un Neptun (grăsimile) disonant în astrogramă, trebuie să fie foarte atent la aspectul hepatic.
Saturn are o natură stabilizatoare şi afinitate crescută pentru Capricorn. Saturn ne arată locul unde se petrece maturizarea, locul unde se structurează şi se disciplinează un anumit comportament. Saturn, de asemenea, sugerează structura fizică a organismului. În 1993, Saturn îşi începea tranzitul prin Peşti, regimurile alimentare se discutau în procente de grăsimi şi nu calorii sau colesterol cum se întâmplă acum. Deşi nutriţioniştii şi dieteticienii au conştientizat mai de mult ideea că grăsimile cu molecule mari sunt cele benefice organismului, ei nu au putut începe o campanie de educaţie sanitară având ca subiect grăsimile bune şi grăsimile rele decât la mijlocul deceniului 9.
Saturn a intrat în Peşti în timpul eclipsei de soare din 21 martie 1993. Dacă se ridică o hartă pentru această dată pe meridianul 0, Greenwich, la ora 14,10 oră la care Saturn intra în semnul Peştilor, vedem că Soarele şi Luna sunt la 0 grade Gemeni, conjucte cu Mercur şi în pătrat cu Saturn.
Pallas era şi ea în Peşti, în Casa a 6-a, Casa sănătăţii, închizând pătratul cu Mercur. Ascendentul momentului era în Balanţă, iar Neptun era conjunct cu Uranus, aspectul avea un orb de 1 grad, în Casa a 4-a, Casa alimentelor din punct de vedere nutriţional. În ciuda faptului că fiecare astrogramă este reprezentativă pentru o imagine asupra lumii (în astrologia mundană), sau asupra nativului când este vorba despre o astrogramă personală, aceasta poate fi interpretată în mod diferit şi la diferite niveluri de înţelegere. Dacă nu ar fi aşa nu am putea avea nici o astrogramă a unei afaceri, a unui oraş, a unei căsătorii sau a unor descoperiri importante.
Conjuncţia dintre Uranus şi Neptun sugerează noutatea în educaţie referitoare la efectul grăsimilor asupra sănătăţii dar şi problemele inerente create de publicarea acestor articole din partea companiilor implicate în industria alimentară, care din 1995 începuseră să introducă în procesele tehnologice edulcoraţi ca substituenţi ai zahărului şi grăsimi vegetale pentru a da un nou gust produselor. Agenţii blocanţi ai grăsimilor au fost aspru criticaţi un an mai târziu şi în 1996 pe când Saturn se afla în ultimele grade din Peşti. Studiile ştiinţifice au indicat posibile legături între aceşti blocanţi ai grăsimilor animale au mărit susceptibilitatea la unele forme de cancer prin absorbţia beta-carotenului în intestine, aceasta scăzând calitatea unui element important prin care imunitatea noastră răspundea bolii. În această perioadă încep să se audă tot mai tare vocile nutriţioniştilor care trag semnal după semnal asupra problemelor de sănătate pe care le induc regimurile pe bază de grăsimi animale şi că un regim fără grăsimi este singura cale de prevenţie a unor boli cronice.
În 1994, Jupiter şi Nordul Nord erau în tranzit prin Scorpion (noi căi de prezervare a sănătăţii) iar în 1995 Jupiter intrând apoi în Săgetător (exersarea noilor regimuri), făcea pătrat cu Saturn, aspecte care prefigurau din ce în ce mai puternic interesul pentru o campanie împotriva obezităţii. În anul următor, în mai toate marile publicaţii ale lumii se ducea o campanie susţinută împotriva regimurilor fără grăsimi. 
În astrograma individuală, casa în care se află Neptun sau semnul Peştilor, Casa a12-a şi oricare planetă aflată acolo şi toate aspectele care se fac între acestea, sunt factori care necestiă o atenţie deosebită în studiul lor pentru ca ajută la descifrarea mecanismului prin care grăsimile sunt absorbite de organism şi duc la formarea unei imagini asupra stării de sănătate a nativului.
De exemplu, Neptun aflat în Casa a 4-a care face un aspect puternic cu Saturn provoacă un dezechilibru fie prin problemele cu scăderea în greutate, fie cu luarea în greutate, deşi aparent pare că între cele două planete relaţiile sunt armonioase. Excesul din alimentaţie este modul prin care cele două planeta acţionează.
Posibil ca lipsa de voinţă şi pofta de mâncare de nestăpânit, mai ales în faţa unui aliment prezentat de-ţi ia ochii, să îşi aibă originea în felul în care familia a ştiut să cultive nativului ideea de responsabilitate şi de alimentaţie sănătoasă. Acest lucru nu înseamnă că musai părinţii trebui să-şi îmbuibe copiii cu mâncare, deloc, ci că trebuie să le dezvolte acestora obiceiuri alimentare sănătoase. Ori  Neptun şi Saturn pot reprezenta atitudinea faţă de alimentele bogate în grăsimi, în condiţiile în care creşte numărul obezilor sau poate sugera o carenţă de acizi graşi în alimentaţia individului.
Noţiunea de proteină nu defineşte o substanţă chimică ci desemnează o clasă de compuşi chimici care este formată din carbon, hidrogen, oxigen, azot şi sulf. Molecula de proteine este mai mare decât oricare moleculă dintr-o altă substanţă este extrem de complexă conţinând sute de atomi din fiecare element chimic de bază. Abia recent, folosind instrumente electronice de mare fineţe, cercetătorii au început să descifreze tainele moleculei de proteină. Datorită complexităţii structurii proteinei, astrologii nu au prea putut să stabilească astrul care guvernează aceşti compuşi. Pentru aceasta, haideţi să aruncăm o privire asupra proteinelor.
Pentru a înţelege cum decurge digestia este esenţial să înţelegem modul prin care fiecare organism produce propriile proteine care să intre în constituţia amino-acizilor. Să începem cu aminoacizii, şi implicit proteinele, pe care organismul le ia din alimentele pe care le ingerăm. Trebuie spus că noi nu absorbim aceste proteine direct, primo, pentru că ele nu sunt solubile în apă, şi secundo, deoarece combinaţiile de aminoacizi sunt diferite de proteinele din organism.
Proteinele pe care le mâncăm trebuie mai întâi descompuse în particule care intră în combinaţia aminoacizilor, cele care sunt solubile în apă şi totodată, digerabile, şi apoi reasamblate în celulele corpului pentru a forma proteinele care sunt caracteristice speciei umane şi care sunt de altfel tiparul ereditar ancestral.
Nu există doi oameni identici, doar în cazul că sunt clonaţi, iar organismul nostru respinge proteina pe care nu o recunoaşte. Astfel se explică de ce uneori transplantul de organe este respins, cu excepţia celui care este compatibil.
În prima fază a digerării proteinelor care se petrece în stomac, proteina pe care am ingerat-o este descompusă în componentele sale de bază de către acizii din stomac şi diverse enzime digestive cum este pepsina. Enzimele continuă procesul de metabolizare până în intestinul subţire. Spre deosebire de proteine, aminoacizii sunt solubili în apă şi astfel pot fi absorbite în organism prin pereţii intestinului subţire.
Din cei 22 de aminoacizi doar opt sunt consideraţi neesenţiali deoarece organismul are capacitatea să îi sintetizeze din alţi aminoacizi. Dacă un aminoacid neesenţial lipseşte din dieta, organismul este capabil să îl producă. Nu aşa stau lucrurile cu ceilalţi aminoacizi, consideraţi indispensabili, în primul rând pentru că organismul nu are capacitatea de a-I sintetiza.            
Deficienţa, carenţă sau lipsa unui aminoacid esenţial are efecte devastatoare asupra noastră. În primul rând scade tensiunea sanguină, apare digestia deficitară şi constipaţia, se instalează predispoziţia spre răceli de orice fel, scade capacitatea de rezistenţă şi de luptă a organismului, oasele devin friabile şi ruperea lor se produce uşor, se produce retenţia masivă de apă în ţesuturi, părul devine friabil şi se rupe uşor, unghiile devin sfărâmicioase, se instalează astenia musculară şi anemia, asta în afară de cazul în care îngurgităm alimente care conţin cantităţile necesare de proteine esenţiale şi organismul să funcţioneze normal dar din nefericire, şi aceste alimente care conţin prea puţini aminoacizi şi sunt foarte scumpe.
Pe câtă vreme luăm proteinele din carnea de animal sau din plante, reţineţi că singură nici o plantă, legume sau fructe, nu suplineşte aminoacizii de care organismul are nevoie, nici măcar proteina de soia. Iată măcar un motiv pentru care vegetarienii ar trebui să fie atenţi.
Alimentele cu un conţinut ridicat de aminoacizi esenţiali includ produsele lactate cum este laptele şi brânza, dar şi carnea, peştele, carnea de pui şi ouăle. Neîndoielnic, proteinele din plante, cum sunt soia, alunele, nucile, seminţele sau germenii de grâu, conţin întreaga gamă de aminoacizi esenţiali, dar în cantităţi prea mici şi astfel aportul lor nu este de ajuns pentru ca organismul să funcţioneze bine. Astfel dacă decideţi să eliminaţi carnea din alimentaţie, mâncaţi zilnic ouă şi produse lactate.
Cerealele şi legumele (mazărea sau fasolea) sunt şi ele o sursă serioasă de proteine dar au un conţinut foarte scăzut de aminoacizi. Ciupercile, de exemplu, sunt se pare singura legumă, capabile să suplinească destul de bine aminoacizii esenţiali.
Organismul este constituit din proteine foarte simple care se coagulează într-un lanţ care se numeşte aminoacizi. Există 26 de aminoacizi. Sunt cunoscute ca şi compoziţie chimică aproape toţi aminoacizii dar funcţia lor nu este îndeajuns de accesibilă. Aşa cum o comunitate umană să spunem, este identificată după limba vorbită, fiecare specie îşi construieşte propria specificitate de proteine. De exemplu, pe câte vreme carnea de vită şi de porc au la bază proteinele constitutive, gustul lor este diferit pentru că nu este vorba despre acelaşi grup de proteine. Fiecare vieţuitoare este constituită din grupe de aminoacizi de diversitate şi varietate tipică speciei căreia îi aparţine.
Descompunerea proteinelor în aminoacizi este un proces guvernat de Marte, deoarece conform teoriei astro-nutriţioniste,  Marte simbolizează descompunerea unor compuşi chimii complecşi în compuşi simpli. Ca şi acizii, aminoacizii sunt guvernaţi tot de Marte. Recombinarea organică a acestor acizi în proteine este un proces mediat de Venus, pentru că Venus, la rândul ei, simbolizează transformarea unor substanţe simple într-unele complexe. Prin tradiţie, Marte şi Venus simbolizează antagonismul sau opoziţia, în astrologie.
Luându-ne după acest simbolism un argument în plus pentru ceea ce spuneam mai înainte, este perechea Venus – Jupiter, Micul şi Marele Benefic, aşa cum sunt Marte – Saturn, Micul şi Marele Malefic. Jupiter simbolizează finalizarea proceselor venusiene iar Saturn pe cele marţiene. Astfel, înţelegem de ce Jupiter stăpâneşte grăsimile - despre care vom vorbi mai pe larg într-un alt material, şi creşterea în greutate, în timp ce Saturn stăpâneşte pierderile în greutate. Organismul stochează compuşii jupiterieni şi caută să elimine produşii de natură saturniană. Bioxidul de carbon este un produs al respiraţiei guvernat de Saturn, de exemplu.
Pluto care reprezintă ereditatea tuturor proceselor replicative, este cel care controlează finalitatea procesului de recompunere atunci când proteina descompusă este înlocuită cu una nouă. După cum spuneam, Pluto mai stăpâneşte şi nucleul celular cel care conţine tiparul ereditar după care se recombină aminoacizii pentru a forma o nouă proteină. Când se produce o modificare a acestui tipar genetic, metabolismul celular poate determina apariţia unor celule atipice care cu timpul se pot transforma în celule canceroase, procese degenerative de care răspunde Pluto.
Pe urmă nu tot ce face Saturn este rău sau tot ce face Jupiter este bun. Aceste două noţiuni ar trebui eliminate din astrologie. Este benefic faptul că organismul elimină produşii de care nu are nevoie şi este rău când acumulează grăsimi. Saturn cenzurează excesele jupiteriene.
Cărei planete deci, îi vom atribui stăpânirea proteinelor, singurele capabile să menţină viaţa? Pentru a răspunde cât mai corect acestei întrebări să aruncăm o privire asupra exaltării planetelor. Ce planetă este în exaltare în semnele guvernate de Venus, Taur şi Balanţă?
Luna este în exaltare în Taur dar în acelaşi timp ştim că ea guvernează toate fluidele din organism. La fel, este Saturn care este în exaltare în Balanţă şi aceasta guvernează proteinele. Saturn împreună cu Luna, ultima determinând forma corpului care include scheletul, acesta stăpânit de Saturn. Apoi, Saturn este exaltat în Balanţă, semnul lui Venus, în timp ce Marte este exaltat în Capricorn, semnul lui Saturn. Deci Saturn uneşte procesele venusiene şi marţiene dându-le un anume sens.
Soarele guvernează arderile din organism, arderi care duc la o serie de procese chimice, biochimice şi enzimatice. Luna, opozabila Soarelui, exclude căldura excesivă, ea diluează prin apă, şi încetineşte toate arderile, iar transpiraţia face să nu simţim căldura emanată de aceste arderi.
Jupiter care este exaltat în Rac, guvernează grăsimile care de asemenea, încetinesc activitatea fizică dar şi metabolizarea glucozei care este esenţială în producerea energiei. Nu vom putea înţelege procesul metabolismului şi a nutriţiei dacă vom ţine cont doar d de bine şi rău, conotaţii jupiteriene şi saturniene, stabilite de vechii astrologi.

 Tranzitul lunar și obiceiurile alimentare

Luna însă își are rolul ei de mediator care nu poate fi rupt de activitatea lui Mercur. Este dacă vreți un soi de consiliu director în doi în care se dezbat probleme stringente și centrul de comandă de unde se supraveghează bunul mers al lucrurilor. Semnul și casa în care se află Luna simbolizează și afectează atitudinea noastră față de mâncare dar și preferința noastră pentru anumite alimente, felul cum funcționează sistemul endocrin dar și statutsul hormonal de bază al fiecărui nativ. Hormonii activează sistemul energetic propriu care are efect asupra creșterii, dezvoltării și comportamentului fiecăruia.
                Luna exaltă sau frânează. Aceasta este fluxul și refluxul lunar și pentru a înțelege mai bine cum funcționează trebuie să urmărim locul său în semne și în case. Tranzitul ei influențeză puternic procesul digestiei și apetitul. Astfel când Luna trece prin:

·         Casa 1 – răspunsul hormonal este prompt ca și conduita noastră limentară de altfel; aici găsim mâncărurile fierbinți, condimentele dar și mâncărurile iritante și faptul că mulți mâncăm în viteză, alimentele exotice dar și curiozitatea noastră în ce privește alimentația.

·         Casa a 2-a  - busc apetitul alimentar crește și avem tendința de a mânca orice; tot aici găsim nevoia de a îngurgita un anumit frecvent un anumit aliment.

·         Casa a 3-a – caracterizează trecerea bolului alimentar prin tubul digestiv și începutul căii biochimice a enzimelor.

·         Casa a 4-a – dezehilibru hormonal provocat de o alimentație dezordonată, declanșează alergiile alimentare dar și mecanismul de apărare împotriva alimentelor cu potențial alergen.

·         Casa a 5-a – încep să se resimtă dezechilibrele alimentare și la nivelul celorlalte organe cum ar fi de exemplu, inima.

·         Casa a 6-a – găsim diagrama combinațiilor alimentare și hormonale reflectate atât la nivel mental cât și la nivel fizic, al sănătății; de asemenea, alte alergii, procesul digestiei propriu-zise precum și selecția alimentelor pe care le mâncăm.

·         Casa a 7-a – relația noastră cu alimentația și reflexia ei în exterior. Echilibrula alimentar trebuie restabilit.

·         Casa a 8-a – viciile alimentare încep să se regăsească în anemii, vitalitate scăzută, sânge îngroșat, slăbiciune musculară; tot aici se poate purcede la detoxifierea organismului dar avem și posibilitatea de a ne schimba modul de alimentație în favoarea unuia mai sănătos.

·         Casa a 9-a – este vizat ficatul, metabolismul grăsimilor alimentare dar și procesul de detoxifiere a organismului, interațiunea dintre hormoni și enzime.

·         Casa a 10-a – simțim disconfortul bolilor cronice – carii, dureri de articulații, apar crizele de artrită, resimțim dezecilibrele de minerale, în special de calciu, magneziu și seleniu.

·         Casa a 11-a – cere imperios schimbarea modului de alimentație printr-un regim alimentar adecvat.

·         Casa a 12-a – arată dezechilibru hidric, apetit deosebit pentru dulciuri, grăsimi, alcool, tendința spre îngrășare și depresii de pe urma caestora.