marți, 14 septembrie 2010

Studiul nodurilor lunare

                 Nodurile lunare au fost numite încă din antichitate Capul şi respectiv Coada Dragonului. Nodul Sud sau Coada Dragonului ( Ketu, Caput) arată unde suntem ca existenţă şi ce avem de plătit în această existenţă, de unde pornim ca viaţă, iar Nodul Nord sau Capul Dragonului (Rahu, Caput), arată unde trebuie să ajungem ca evoluţie şi ce datorii au alţii către noi.
                În fapt, orbita Lunei şi cea a Pământului se intersectează în două puncte cunoscute sub numele de Noduri lunare, Nord şi Sud. 8 grade diferenţiază cele două orbite, dar aceste puncte matematice ne influenţează trecerea prin viaţă mai mult decât am crede. Poziţia acestor două puncte indică transformarea ce trebuie realizată de fiecare dintre noi. Dar cele două puncte pot da informaţii nu doar despre nativ, în general, ci şi despre predispoziţiile maladive ale nativului.
                Astrologi ca Judith Hill (Medical Astrology – A guide to planetary pathology),  Heinrich Daath (Medical Astrology), Jane Ridder Patrick (A Handbook of Medical Astrology) ori L.Cornell (The Encyclopedia  of Medical Astrology ) asociază Nodul Sud cu deficitul iar Nodul Nord cu excesul.
Nodul Sud sau deficitul
                Nodul Sud are aceleaşi funcţii ca şi Marte, răspunde de paraziţi, febră, erupţii cutanate, epidemii, defecte de vorbire, hipertensiunea, pierderea auzului, fracturi, intoxicaţii cu substanţe, otrăvire prin muşcătură de reptile ori înţepături de insecte, de încheieturi.
                Veţi descoperi adesea că Nodul Sud are aceeaşi influenţă ca şi Neptun, deoarece ambele, Nod Sud şi planetă, slăbesc organismul, îl sensibilizează şi acţionează asupra psihicului.
                Adesea veţi observa că ereditatea poate fi asociată cu Nodurile Lunare- trecerea planetelor în tranzit peste Nodul Sud poate sugera predispoziţia spre o anumită boală care s-a transmis de generaţii, în familie.
·         Nodul Sud în Berbec  -  vedere slabă, daltonism, cecitate nocturnă (nictalopie, orbul găinilor), insuficienta dezvoltare anatomică a creierului, intelect subdezvoltat, dantură slabă, tulburări circulatorii la nivel cerebral, la copii probleme cu osificarea fontanelei.
·         Nodul Sud în Taur – auz slab şi tulburări de auz, apetit dar şi fascinaţia pentru diete, carii dentare, hipotiroidie, insuficicneţă salivară, voce subţire, îngrăşare.
·         Nodul Sud în Gemeni – tulburări mintale, tulburări de secreţie glandulară, epilepsie, slăbiciunea braţelor, demenţă, insuficienţă respiratorie, sensibilitatea aparatului respirator, tulburări de vorbire, pierderea degetelor.
·         Nodul Sud în Rac – stomac leneş, sensibilitatea sânilor, infertilitate, obsesia sarcinii, fobii, depresie, obsesia maternităţii, avort, boli genetice. Diverse alergii  - la praf, la părul de animale, la spori, la particulele d polen, ascari ş.a. – în casă sau afară, sensibilitatea mucoaselor, pereţii uterului atoni, lactaţie scăzută după naştere.
·         Nodul Sud în Leu – slăbirea inimii, dureri de spate, vedere slabă.
·         Nodul Sud în Fecioară – ficat leneş, insuficienţă pancreatică, hipo sau hiperglicemie, paraziţi intestinali, dizenterie, diaree, hipocondrie.
·         Nodul Sud în Balanţă – insuficienţă renală, funcţionarea doar a unui rinichi, tulburări hormonale, hiperglicemie.
·         Nodul Sud în Scorpion – tulburări de dinamică sexuală, depresie, obsesii maniacale, paraziţi şi viermi în colon, diaree, candida, scurgeri vaginale, mâncărimi anale, otrăvire, pericolul de a fi contaminat cu viruşi şi bacterii în timpul unei transfuzii sau în timpul intervenţiei chirurgicale, insuficientă secreţie de hormoni sexuali.
·         Nodul Sud în Săgetător – slăbiciune a coapselor şi a şoldurilor, boli neuromusculare (tetrapareza spastică, distrofia musculară), insuficienţă arterială, accidente din neatenţie, conducere sub influenţa alcoolului, arsuri la nivelul picioarelor.
·         Nodul Sud în Capricorn – piele sensibilă, genunchi slabi, postură deficitară – scolioză, gheboşenie ş.a. , deficienţă de minerale, osteoporoză, osteopenie, negi, aluniţe, predispoziţie spre boli genetice.
·         Nodul Sud în Vărsător – insuficienţă venoasă, circulaţie periferică proastă, tensiune oscilantă, slăbiciunea gleznelor, edeme, anemie.
·         Nodul Sud în Peşti – sensibilitatea tălpilor, pierderea unor degete de la picioare, probleme produse de încălţăminte – bătături, monturi, iritaţii, posesivitate, îngrăşare, susceptibilitate crescută la boli contagioase (slăbiciunea sistemului imunitar). Răspuns excesiv la stimuli psihogeni. Creşterea nivelului de toxine, paraziţi sau virui în sânge şi în limfă, depresii.

                Nodurile lunare acţionează extrem de puternic atunci cînd sunt conjuncte cu planetele natale sau cu cele în tranzit:
                Nodul Sud - Soare – probleme cardiace cu implicarea sănătăţii inimii (ca organ anatomic), vitalitatea scăzută, vedere slabă sau orbire.
                Nodul Sud - Luna – dismenoree, deshidratare, digestie proastă, infertilitate, insuficientă lactaţie, memorie proastă, depresie, tendinţe suicidare.
                Nodul Sud – Mercur – probleme de vorbire, de auz, insuficienţă hormonală, slăbiciunea braţelor, amputarea unor degete sau a braţului, paralizie, răni şi cicatrici urâte în partea superioară a corpului, plămâni slabi, demenţă.
                Nodul Sud – Venus – probleme cu zahărul din sânge (hipo sau hiperglicemia), plăcerea de a bea vin şi de a mânca bine, obiceiuri alimentare proaste, insuficient încredere în sine, deprimare, piele sensibilă, calviţie, complexe vis a vis de cum arată, iar pentru femeie insuficienţi hormonală (hormoni feminini).
                Nodul Sud – Marte – anemie (nivelul Fierului foarte scăzut), avort, nimfomanie, priaprism, predispoziţia spre accidente de tot felul, pericol dinspre o intervenţie chirurgicală, probleme de dinamică sexuală la bărbaţi ( impotenţă sau ejaculare precoce), rănirea la nivelul organelor genitale la bărbaţi, infantilismul organelor sexuale la bărbaţi, tendinţa spre infertilitate, insufienţă hormonală (hormoni masculini), epuizare energetică prin exacerbarea secualităţii masculine.
                Nodul Sud – Jupiter – insuficienţi acizi graşi în sânge, emaciere, insuficienţă hepatică, insuficienţi hormoni de creştere, tulburări de creştere, tulburări hipofizare şi de epifiză, diabet.
                Nodul Sud – Saturn – osteoporoză, dinţi sensibili, malnutriţie, carenţă de minerale, viermi inelari, organe genitale imature sau malformaţii ale acestora, boli de oase, îmbătrânirea prematură a pielii, piele sensibilă sau cu probleme.
                Nodul Sud – Uranus – scăderea frecvenţei impulsurilor electrice în organism însoţită de  paralizia sau atrofierea nervului şi implicit al muşchiului pe care îl controlează, spasme şi crampe musculare, pierderea energiei sau scăderea la limită a acesteia în regiunea anatomică pe care o stăpâneşte, halucinaţii, accidente prin electrocutare.
                Nodul Sud – Neptun – tulburări psihice, poziţia sa în tema astrală sugerează probabilitate mare de slăbiciune şi debilitate a regiunii anatomice stăpânite de  semnul în care se află el, atonie musculară, letargie, depresii, tendinţă suicidară, drguri, dependenţă de anumite medicamente, alcoolism.
                Nodul Sud – Pluto – se pare că semnalează boli genetice rare, otrăvirea, infestrea cu diverşi paraziţi, bacterii, viruşi, fungi, paranoia, gangrenă, septicemie.

Nodul Nord sau excesul
                Nodul Nord ca şi Saturn răspunde de cronicizare şi incurabilitate, de piele, flegmă, epilepsie, de otrăviri, de alergii şi de eczeme, de spaimele fără motiv, de otrăvirea prin muşcătură de reptilă, şoc anafilactic în urma înţepăturii de insectă, cataractă, tulburări gastrointestinale, ulcer, insuficienţă vasculară, probleme cu glandele suprarenale, retardarea mentală, lepră, epilepsie împreună cu Mercur, de bolile contagioase – variolă, varicelă, holeră, scarlatină ş.a.

·         Nodul Nord în Berbec – irigare foarte puternică a creierului cu sânge, tensiune intraoculară şi intracraniană, glaucom, cataractă, irascibilitate, extremităţi fierbinţi, convulsii în timpul stărilor febrile, temperatură ridicată, insolaţie, anevrism, răni la nivelul capului şi a ochilor, călduri, tumori cerebrale, difuncţii hormonale.
·         Nodul Nord în Taur – cerum în urechi, otită purulentă, abcese amigdaliene şi laringeale, polipi pe corzile vocale, cancerul gurii, a gâtului sau de esofag, înfundarea jugularei şi a carotidei, posibilă hipertiroidie, carii dentare, îngrăşare în urma alimentaţiei excesive.
·         Nodul Nord în Gemeni – braţe ţi mâini puternice, fracturi ale braţelor, dislocări ale umărului, periatrită, artrita braţelor, fibroză cristică, cancer pulmonar.
·         Nodul Nord în Rac – tumori ale pieptului, cancer de stomac, uter fibromatos.
·         Nodul Nord în Leu – întărirea vaselor de sânge de la nivelul inimii, atac de cord, spate puternic, lumbago, folosirea steroizilor este un pericol pentru inimă, deformarea a coloanei vertebrale, boli ale coalanei vertebrale.
·         Nodul Nord în Fecioară – megacolon, cancer de ficat sau de pancreas, reacţie imună hiperactivă, alergii.
·         Nodul Nord în Balanţă – sclerozarea rinichilor, pietre la rinichi, gută, toxemie, lumbago.
·         Nodul Nord în Scorpion – uter fibroid, bărbaţii pot avea probleme de pe urma flosirii stimulentelor sexuale, îngroşarea pereţilor vaginali, cancer testicular, cancer de prostată, cancer de vezică urinară, gută, toxemie, litiază renală, nisip în vezica urinară, infecţii ale sângelui, circulaţie sanguină deficitară, avort spontan, hormoni sexuali în exces, ruperea cartilajului nazal, obstrucţia glandelor sudoripare.
·         Nodul Nord în Săgetător – coapse proeminente, depuneri de grăsime pe coapse, pe şolduri şi pe fese, întărirea pereţilor arterelor (depuneri de plăci de aterom), hiperactivitatea sistemului nervos central, sciatică, diformităţi ale coapselor şi picioarelor, boli neuro-musculare.
·         Nodul Nord în Capricorn – lepră, exemă, boli de piele, melanom, veruci, negi, aluniţe, reumatismul genunchilor, intoxicaţii cu metale grele.
·         Nodul Nord în Vărsător – hipo sau hipertensiune, glezne puternice şi boli ciudate ale sângelui, greu de diagnosticat.
·         Nodul Nord în Peşti – bătături, bpşici, deformări ale picioarelor, artrita picioarelor, toxine în sânge, cancer limfatic, limfoame, unele boli autoimuneicter mecanic la naştere.

                Nodurile lunare acţionează extrem de puternic atunci cînd sunt conjuncte cu planetele natale sau cu cele în tranzit:
                Nodul Nord – Soare – inimă puternică, forţă, longevitate.
                Nodul Nord – Luna –edeme, uter fibroid, hidropizie, fertilitate, memorie excelentă.
                Nodul Nord – Mercur – intoxicaţie cu Mercur, întărirea oscioarelor din urechea internă.
                Nodul Nord – Venus – tendinţa de a face chisturi beningne, lipoame, înclinaţia spre dulciuri, hipersexualitate, boli de piele, veruci, aluniţe.
                Nodul Nord – Marte – muşchi puternici, exces de testosteron sau adrenalină, intervenţii chirurgicale încheiate cu bine, febră foarte mare, predispune spre anevrism sau accident vascular. Excelent chirurg.
                Nodul Nord – Jupiter – obezitate, exces de colesterol, steatoză hepatică, cancer de ficat. Mai poate sugera probleme de creştere prin secreţie insuficientă a hormonilor de creştere.
                Nodul Nord – Saturn – condiţii  pentru dezvoltarea reumatismului şi a sclerozării, depinde de semnul şi Casa în care se află; creşterea anormală a oaselor, depuneri de minerale, probleme ale pielii – lupus, intoxicaţii sau dermatite de contact, cancer de piele. Oase şi dinţi puternici.
                Nodul Nord – Uranus – energie, insomnii, spasme musculare şi nervoase, hipertiroidie, boala radiaţiilor, crampe musculare.
                Nodul Nord – Neptun – tendinţa spre tumori, edeme,  drenaj limfatic slab, infestare cu ciuperci şi diverşi fungi, cu candida, alcoolism, droguri.
                Nodul Nord – Pluto – paraziţi, otrăvire cu substanţe chimice sau cu radiaţii cu modificări de ADN. Tendinţa spre cancer, cu deosebire spre leucemie, infestare cu HIV, infecţii bacteriene, distrugerea celulelor prin radioterapie sau chimioterapie din cadrul medicinii nucleare.
Alte aspecte ale Nodurilor Lunare
·         conjuncţia Nodului Sud cu Ascendentul şi Ascendentul să fie în Rac;
·         una sau mai multe planete malefice neaspectate sau dimpotrivă aspectate tot de o malefică;
·         Marte, Saturn sau Nodul Sud în Rac, aspectate de o malefică, sugerează malfomaţii ale aparatului urinar sau a organelor sexuale. Aici pot fi găsite, de exemplu, probleme de incontinenţa urinară, cu prostata
·         Conjuncţia dintre cele două malefice, Marte şi Saturn în Casele 1 şi a 7-a, indică problemel de impotenţă sau rolul pasivului în caz de homosexualitate;
·         Nodul Sud în Capricorn poate da probleme dermatologice şi hemoroizi;
·         Nodul Sud  este într-un semn de foc în Casele a 8-a şi a 9-a, aceste poziţii pot sugera defecte ale picioarelor sau de locomoţie.
·         Casele a 4-a, a 6-a, a 8-a şi a 12-a pot fi considerate la un moment dat case rele deoarece Nodul Sud poziţionat în oricare dintre ele poate acţiona malefic asupra caselor opozabile dar şi asupra planetelor din vecinătate.
·         Plasarea Nodului lunare în Casele 1, a 5-a şi a 9-a iar una din aceste case să fie în semnul de domiciliu al acestora (Capricorn sau Rac) pierd din efectul malefic dacă alături de ele se află planetele guvernator ale semnelor sau ale caselor respective, chiar şi Saturn întârzie instalarea şi manifestarea bolii.
·         Planetele malefice Marte şi Saturn în calitate de dispozitor a Caselor 1, a 4-a, a 7-a şi a 10-a, pot acţiona benefic.
·         Planete benefice cum sunt Luna, Mercur, Jupiter şi Venus dacă aspectează prost Casele 1, a 4-a, a 7-a sau a 10-a, pot deveni malefice darn u şi în cazul cand sunt poziţionate în aceste case.
·         planetă benefică – Soarel, Luna, Mercur sau Venus, aflată în punctul median dintre două malefice îşi peirde calitatea benefică. Aspectul benefic al lui Jupiter, când nu este retrograd, reduce din gravitatea aspectului disonant. În schimb aspectarea de către Marte şi Saturn accentuează maleficitatea poziţiilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu